A scrie, spune Maurice Blanchot, inseamna a intra In afirmarea singuratatii unde ameninta fascinatia. Inseamna a te incredinta riscului absentei de timp, unde domneste eternul reinceput. Inseamna a trece de la Eu la El, astfel incit ceea ce mi se intimpla mie si nu i se intimpla nimanui, este anonim prin faptul ca ma priveste, se repeta intr-o risipire infinita"
Aceste consideratii sint, intr-o anumita directie, valabile si pentru George Bacovia, creator caruia i se intimpla putine lucruri dar pe care le receptioneaza ca pe o valoare de folosinta, caci el nu bate pe umar viata, dimpotriva, ea-1 blocheaza, obligindu-1 mereu sa se claustreze si sa joace un rol dublu: din personaj principal, de cele mai multe ori devine victima, constient fiind parca de afirmatia lui La Fontaine ca Les delicats sont malheureux/Rien ne saurait les satisfaire".
Daca Proust se izola pentru ca avea multe de spus si era grabit de moarte, Bacovia, spirit teribil de sensibil, este inzestrat cu o mare doza de delicatete a trairii solitudinii, simtind mereu nevoia de a fi singur, refuzind sa faca din a exista un plagiat. Bacovia este fin si subtil, cu mult gust. El nu este frivol. Este un fel de Gide al poeziei, ce prefera tacerea din jur, linistea prea apasatoare, anonimatul perfect, onestitatea mediului familial. Pentru el natura devine o notiune variabila, aidoma existentei pe care o considera, in orice imprejurare, ca o materie melancolica, atita vreme cit adaptarea biologica si psihologica a omului modern este extrem de importanta in pararea agresiunilor reale sau virtuale ale vietii, ale dezordinii existentiale. Bacovia se situeaza mereu intre a cunoaste si a nu intelege, ceea ce ii ingreuneaza comunicarea, intre semnele realului si sine se interpune monotonia noutatii, chiar propriul eu si propria-i limba, un cimp de impresii dezordonate, un spirit ce nu-i lipsit de metoda si de principii asociative, ca pina Ia urma sa triumfe substanta inteligenta a resemnarii, a aminarii intelegerii situatiei, printr-o serie de efecte ale durerii morale, cind toate cuvintele rimeaza pentru aceasta. Asadar se poate discuta despre o cunoastere separata, facuta pe cont propriu, despre o poetica a singuratatii care duce, in cele din urma, la o morala a resentimentului, caci singuratatea nu este nici valoare in sine, nici justificare.
|
)
