Lucrarea de fata a lui Rosanvallon se ocupa tocmai de aceasta criza, mult mai profunda si care priveste dezagregarea principiilor de organizare ale solidaritatii fundamentata pe mutualitate si esecul conceptiei traditionale despre drepturile sociale de a oferi un cadru satisfacator pentru ajutorarea celor exclusi.Rosanvallon crede ca nu se pune problema intoarcerii la trecut: deci nu amputarea statuluiprovidenta, ci depasirea stadiului de stat compensatoriu, bazat pe separarea dintre economic si social: prin remunerarea excluderii de pe piata muncii, sporesc prelevarile asupra muncii. n schimb, prin statul activ se pune problema gasirii unui nou drept de integrare. Dincolo de procedurile traditionale spune autorul trebuie ca statul providenta sasi poata personaliza mijloacele, atunci cind se confrunta cu situatii particulare cum ar fi excluderea, somajul pe termen lung etc. n aceste ultime cazuri, strategiile , cum ar fi asigurarile sociale, sint neadecvate.Identificam in aceasta lucrare a lui Rosanvallon si , pe care vrea sa o predea partenerilor din Uniunea Europeana, si in general abordarii de factura radical liberala, care isi propune reducerea cu orice pret a dimensiunilor statului providenta, prin supralicitarea valorii individualismului.Urmarind acest obiectiv, Rosanvallon valorifica una din reglementarile de protectie sociala din Franta, respectiv venitul minim de integrare (RMI). Acesta se acorda persoanelor fara lucru, dar care au obligatia sa se pregateasca in raport cu cerintele pietei muncii si sasi caute de lucru.n sustinerea ideii centrale, aceea a necesitatii multiplicarii mijloacelor de interventie activa a statului providenta, Rosanvallon dezvolta o constructie teoretica, cu observatii dintre cele mai rafinate asupra solidaritatii sociale si regindirii drepturilor sociale. Incursiunile istorice pot sal incomodeze pe cititorul interesat doar de rezolvarea problemelor, dar sint un prilej pentru autor de a evidentia aportul francez la punerea si discutarea problemelor, fara a intra in dialog cu evolutiile din alte tari, cu o singura exceptie notabila. Este cazul trimiterilor la ceea ce numeste workfare american.
|
)
