Am incheiat primele patru editii ale Istoriei Rusiei cu un comentariu asupra dilemei sovietice contemporane. Scriam ca Uniunea Sovietica nu este o tara stabila sau fericita, dar ca problema schimbarii, fie prin revolutie sau prin evolutie, este in acest caz una extrem de dificila, pe care nu o pot prevedea clar. Ultimele propozitii erau urmatoarele: in incheiere, este improbabil ca sistemul sovietic sa dainuie, sa se schimbe fundamental prin evolutie sau sa fie rasturnat printr-o revolutie. Este limpede ca istoria urmeaza o cale proprie chiar si atunci cind acest lucru inseamna lasarea istoricilor in urma".
Curind dupa aparitia in forma tiparita a acestei afirmatii, un autor al unei recenzii in general binevoitoare si chiar flatante scria exasperat ca, din nefericire, profesorul Riasanovsky a incheiat 710 pagini de analiza lucida printr-o propozitie pesimista. Drept replica criticului meu, am meditat asupra concluziei mele si am reconsiderat-o de-a lungul anilor si cu fiecare editie, dar mi-am mentinut-o tot timpul. Este clar ca ea nu se distingea prin perspicacitate sau precizie, dar era cea mai buna pe care am putut-o oferi. Acum am inlaturat-o totusi din concluzia prefetei. Istoricii, ca si toti ceilalti, au fost lasati in urma. Prima parte a comentariului meu, referitoare la instabilitatea si la nefericirea din Uniunea Sovietica, nu are nevoie de nici o precizare. Cea de a doua, care trateaza dificultatea schimbarii, este ceva care face parte din experienta de zi cu zi a cetatenilor fostei Uniuni Sovietice si chiar si a altor oameni din lume.
Dupa cum m-au sfatuit multi prieteni, ar fi mai intelept sa astept aparitia unei noi editii a cartii . Nu astept din doua motive: am fost intotdeauna in favoarea scrierii istoriei contemporane, indiferent cit de contemporana ar fi ea, ca si a altor feluri de istorii, iar Oxford University Press mi-a oferit un editor excelent si hotarit, cu care colaborez de multi ani. Sa speram ca editia urmatoare va fi la fel de lucida ca si celelalte in ceea ce priveste concluziile.
|