Cum? in stare de negativitate neintrebuinţată, şomeră. Precum in experienţa experienţei interioare: ce ne exhibă tocmai modul n care se afirmă negaţia aceasta radicală ce nu mai are nimic de negat, istoria fiind ntr-un fel sau altul ncheiată, iar omul ca universal afindu-se stăpin pe toate categoriile ştiinţei, puţind totul şi avind răspuns la tot.
Aici intervine Blanchot.
Şi nu voi poposi la Aminadab, la Ultimul om, la Ultimul cuvint, la Nebunia zilei, la Pasul dincolo, la Scriitura dezastrului, la Cartea viitoare, la Partea focului, nici la şiroirea Exteriorului veşnic, nici la Neutru, o, nu. Cnd Bataille se ntreba care ar fi scopul, fundamentul, autoritatea experienţei interioare, călătorie la capătul posibilului omului, ntru imposibil şi neputere, amicul Maurice va fi răspuns descumpănitor de simplu că experienţa interioară este ea nsăşi autoritatea, adăugind totodată că atare autoritate se şi ispăşeşte.
Restul venea de la sine: fuziunea obiectului [necunoscutulj cu subiectul [neştiinţa], traversarea liniei, extazul, beţia, supliciul, erotismul, sacrificiul, jocul, şansa, rsul [mourir de rire + rire de mourir , riscul, poezia. Mizeria şi splendoarea acesteia din urmă: copilărie regăsită, gindire Iară intenţii, cumularde n vederea reproducţiei lărgite a capitalului, fenomen de consumation - şi nu neapărat de consommation dumneaiei ii totuşi numai simulacru de atitudine suverana căci răstoarnă ordinea cuvintelor, nu guvernele, nu ordinea mundană. Şi uite-aşa se iveşte Ura pentrupoezie şi iac-aşa Povestea ochiului, Albastrul cerului, Madam Edwarda, Teoria religiei. Literatura şi rul, contribuţiile la Colegiul de Sociologie, articolele din Acefalul ori Partea blestemata s etape ale voiajului ctr capătul zilei, spre marginea posibilului uman, unde ncepe noaptea imposibilului şi a neputerii şi a neştiinţel, ce nu sunt potrivnicele posibilului, puterii şl ştiinţei, ci total altceva. Dar... n ele nu grăieşte un scriitor, puradel satisfăcut de gratuitatea elucubraţlunilor sale, nici un savant, ins in care dorinţa de cunoaştere e moartă, nici un filosof, ciolovec neinstare a-şi nsoţi propoziţiunile cu hohote de rs, ci un sfint, poate un nebun.
Relecturez productul ouat in deceniul al optulea, reluat - sub alta intitulare - si de Naveta esentiala de la casa editoriala Moldova, si-mi murmur. pe 20 februar 1994, ca merge ca insotitor metatextual pentru Partea blestemata, mai ales ca Bazil Zincenco, specialistul bucurestean, se va li eschivat de la travaliul
|
)
