Starea de angoasa apocaliptica de la crucea mileniilor va fi fost resimtita de cind este constientizata scurgerea calendaristica a timpului uman. Mai sint trei ani pina la secolul al XXI-lca. O simpla constatare de cititor - spectator - c, cred, edificatoare pentru tensiunile acumulate acum, chiar si in tarile ce nu au mai trait convulsii puternice de la ultimul razboi mondial: eroii anilor '60 (cind se mai credea in forta de premonitie a creatorului de arta) erau in limitele unei normalitati pozitiviste si pozitive, totodata. Subiectele alunecau pe mulajul vietii obisnuite, incercind sa ofere sansa supravietuirii decente, chiar si in resemnare. Aceleasi tqme, reluate acum, pentru ca au si ele o limita bine cunoscuta specialistilor, sint imbracate intr-o haina morbida. Tragicul dispare dintre formele esteticului si ramine doar o categorie conceptuala. Melanjul dintre propaganda si arta s-a petrecut mai de mult. Efectele se vad acum. Deznodamintul oferit eroilor de creatorul de azi e pe masura unei presimtiri escatologice. Onirismul e bruiat de cosmar, iar publicul isi vrea biciuiti nervii spre a se putea refugia mai usor in banalitatea vietii cotidiene dominata in fond de demoni Rutina muncii devine un drog. Datele politicului internationalizat constientizate prin mass-media de toata suflarea, agreseaza permanent cu informatii nervii bietului om, ajuns la faza de a fi bucuros ca tot ceea ce afla li se intimpla altora, nu si lui. E o exacerbare a egoismului prna la granita cu solipsismul. Ideea ca aceasta lume trebuie sa moara pentru a se naste o alta (ideea re-nasterii e pierduta) persista In cugetul fiecarui om ce isi permite luxul de a fi cinstit cu eL Arta disimularii nu mai apartine marilor personalitati, ci unor popoare, sisteme si se regaseste si in felul de a fi al omului de rind.
Rostul Picaturii de cucuta nu e doar o citire in negativ a vietii imediate si a simptomelor sesizabile, ci o necesara, crcd, bruscare a cititorului spre a se trezi, a fi lucid, a fi ceea ce este, adica o fiinta cosmica, o fiinta Intru spirit. Ceea ce e anormal, pina in pragul patologicului, poate fi simtit, intuit, sesizat doar de catreun creator; iar cu inca mai cred in rolul sau bcnefic asupra semenilor.
|
)
