Pentru intelegerea fenomenului Bacovia nu sint suficiente metodele criticii traditionale. E nevoie de o alternare sau totalizare a lor (dupa principiul modernizat, insa, al criticii totale calinesciene ), cu incercarea de noi perspective, spre a contura mai precis manifestarea fenomenului estetic. Profitabile, de exemplu, pentru opera lui Bacovia, s-au dovedit a fi critica arhetipala si poetica elementelor (Mircea Eliade, C.G. Jung, G. Bachelard), care i-au prilejuit lui Ion Caraion, probabil, cea mai buna carte de pina azi despre Bacovia. Si totusi Caraion n-a mers pina la principiul genetic abisal al lumii bacoviene. Poate fiindca n-a dat hermeneuticii sale o mai pronuntata tenta ontologica, singura in masura sa supravegheze si sa faca operabila relatia complementara dintre intreg si parte, dintre etimonul" spiritual si stilul poetic.
Bacovia a fost inzestrat cu o structura psiho-mentala cu totul deosebita prin intensitatea manifestarilor ei, indeobste, atingind plenitudinea de arhetip sau de complex, cu un cuvint imprumutat din psihanaliza, dar pe care il vom valorifica in spiritul criticii ontologice. Pentru poetica moderna, simbolurile fundamentale (arhetipurile) sint Narcis si Orfeu, iar nu complexul Oedip" al lui Freud.
Se stie ca Bacovia a intentionat sa-si intituleze volumul de debut Ego, dar*a optat, finalmente, pentru Plumb. Mai mult, poezia Ego a fost eliminata pur si simplu, Bacovia reamintindu-si de ea abia in 1930 cind o include in Cu voi... Amanuntului nu i s-a dat importanta. Aici, insa, isi dovedeste Bacovia luciditatea existentiala, cu efecte fundamentale in stil. In Plumb e o invaluire a unui secret existential, de unde si forta de simbol central al cuvantului. In schimb, Ego era o marturie prea directa, brutala chiar, a propriului narcisism. Cele doua strofe, de maxima concentrare, fac portretul arhetipal al iui Narcis. Acesta, descoperindu-si chipul in oglinda apei, indragostit de sine, a devenit nepasator fata de strigatele iubitei Echo, simbol al alteritatii, al lumii supuse timpului istoric, timp semnificat de reflexia sonora (ecoul), pe cind Narcis este pura reflexie spatiala. Printr-o reductie de esenta platoniciana, geometrica, Ion Barbu ti-a definit poezia act clar de narcisism". Bacovia nu ar fi aderat niciodata la un asemenea crez poetic, desi el stie ca actul poetic este legat, fatalmente, de mitul oglinzii (v. Poema in oglinda, in care Alexandra Indries recunoaste o arta poetica). Cu mult inaintea narcisismului pur barbian, Bacovia a avut exemplul lui Mallarme (v. Herodiada, de exemplu). El a inteles ca e la mijloc un soi de frauda" existentiala, prin denaturarea narcisismului ca stadiu in cristalizarea eului uman. Freud (apoi Jacques Lacan, in mod deosebit) a vorbit de narcisismul primordialsi cel secundar. Primul trimite la o existenta amniotica, paradisiaca; al doilea, resuscitare a celui dintii la alte virste decit copilaria (un paradis), duce la nevroze. Nu e o intimplare ca in bacovianism motivul nevrozei este atit de frecvent! Incepind cu adolescenta, narcisismul este deja o eroare, o neputinta ce se hraneste cu iluzii. S-a observat ca din opera lui Bacovia lipsesc referintele la copilarie, iar dragostea ca iluzie romantica a adolescentei e mortificata (amor de plumb).
|
)
