Este oare raul numai un neajuns natural, o imperfectiune, care va disparea de la sine odata cu sporirea binelui, sau este o forta reala, care sta- pineste lumea prin mijlocirea ispitirilor, asa incit, pentru a lupta cu succes imporiva lui, trebuie sa ai ca punct de sprijin o alta ordine a existentei? Aceasta problema poate fi cercetata si finalizata doar intr-un sistem metafizic. Incepind sa lucrez la un sistem pentru cei dotati si inclinati catre speculatie, am simtit totusi cit de importanta este pentru toti problema raului. Acum circa doi ani, o schimbare in starea mea sufleteasca despre care nu are rost sa povestesc aici, mi-a provocat o puternica si statornica dorinta de a elucida concret si accesibil acele laturi ale problemei raului care sa intereseze pe fiecare. Mult timp nu am gasit forma cea mai buna pentru gindul meu. Dar in primavara lui 1899, aflindu-ma peste granita, deodata totul m: s-a clarificat si in citeva zile am scris prima convorbire pe aceasta tema, iar apoi, la intoarcerea in Rusia, am scris si celelalte doua convorbiri. Asa s-a ivit dialogul ca expresia cea mai simpla pentru ceea ce am avut de spus. Prin adoptarea acestei forme de intimplatoarc convorbire mondena, reiese destul de clar ca nu e cazul sa cautam aici o cercetare fifosoficorstiintifica ori propaganda religioasa. Sarcina mea e mai degraba apologetica si polemica: vreau, pe cit pot, sa expun cu limpezime raporturile dintre problema raului si adevarul crestin, adevar asupra caruia, indeosebi in ultima vreme, s-au napustit nori negri din diferite parti.
Cu multi ani in urma am citit o stire privind o noua religie, aparuta undeva in guberniile rasaritene. Aceasta religie, ai carei adepti se numeau gaurari sau inchinatori la gaura, consta in faptul ca, sfredelind intr-un colt intunecat peretele izbei si facind o gaura de marime medie, acesti oameni apropiau buzele de ea si repetau fierbinte: izba mea, gaura mea
|
)
