Intr�o antologie aparuta relativ recent la prestigioasa Residenz Verlag din Salzburg, ce�si propunea sa reuneasca 88 de din literatura austriaca a ultimelor decenii, Ernst Jandl este reprezentat de cinci texte, H.C. Artmann de patru, Alfred Kolleritsch de trei, Robert Menasse de doua s.a.m.d. Michael Kohlmeier, nascut in 1949 la Hard, in landul Vorarlberg, poet, romancier, dramaturg, autor de scenarii radiofonice si pentru televiziune, ca si al citorva volume de proza, dintre care ultimul, Bleib �ber Nacht, a aparut in 1993, participa la aceasta antologie cu un singur fragment � si chiar daca nu criteriul cantitatii conteaza aici inainte de toate, a te inscrie cu o intre alte optzeci si opt indica o proportie simptomatica pentru ponderea acesteia in literar contemporan din mica republica alpina. Hotarit lucru, Kohlmeier nu este o vedeta, cultivata de critici si de medii; dictionarele si istoriile literare importante, ce inregistreaza si diagnosticheaza a literaturii germane (sau de limba germana) din era postbelica il ignora pur si simplu, desi prezenta titlurilor sale in prospectele unor edituri cu o piata importanta in spatiul cultural german ar putea indica, pe de alta parte, faptul ca publicul nu judeca � vechea poveste! � cu aceleasi unitati de masura ca si comentatorii literaturii. El face parte din , prea des invizibil, ce insoteste prestatiile glorioase, acelea care se afla pe buzele tuturor, dar reusesc aceasta si pentru ca este unul de elita. Intreaga discutie iscata in ultimul deceniu in jurul specificului al unei bune parti din literatura germana contemporana, si care ii are in vedere, intre altii, pe Thomas Bernhard si Peter Handke, pe Ingeborg Bachmann si Elfriede Jelinek, pe Josef Haslinger si Peter Turrini, nu ar fi avut vreo consistenta in afara unei efervescente tematice si stilistice , la care Michael Kohlmeier a contribuit fara doar si poate.
Nu este acum momentul pentru a insista asupra tuturor premiselor istorice, confesionale sau institutionale care, in ciuda tuturor tentatiilor nivelatoare ale cimpului literar germanofon, � stimulate mai cu seama in deceniile din urma de fluidizarea tehnologica a circuitelor informationale, dar si de presiunea cu centrul in Republica Federala Germania, perceputa chiar si prin marilor edituri de la Frankfurt, M�nchen sau Stuttgart, � au compus o fizionomie diferita productiei literare emanate dinspre Viena, Graz ori Innsbruck. Cu constiinta sau nu, aceasta si�a revendicat alteritatea atit in raport cu literatura vest�germana, cit si cu un model vetust al propriei identitati, incremenit indeobste in cliseul , model din a carui contrariere literatura a celei si�a definit, finalmente, o ratiune de a fi. Ne aflam in plin paradox: toata lumea este de acord ca decurge tocmai din dominanta a literaturii , din incordarea autorilor ei de a demasca mecanismele manipulatoare ale caldute si filistine vizavi, de pilda, de in grozaviile celui de�al doilea razboi mondial, mecanisme care ar fi legitimat o nociv de falsa (si de aceea mai mult decit vinovata) constiinta. Limbajul artistic, metafora, isi asuma, in consecinta, o misiune eminamente chirurgicala, in efortul de a exact si convingator asupra unei realitati percepute ca aflindu�se intr�o dramatica contradictie cu prejudecatile, tabuurile si stereotipurile mentale ale unei majoritati ce s�ar complace in minciuna cotidiana, mai ales cind ea este agrementata de bunastarea consumului. Agresivitatea unora dintre acesti autori, ingroziti, parca, de perspectiva resemnarii, se ingemaneaza cu inclinatia spre grotesc, spre Witz�ul usor macabru, a altora; lectura retine, dincolo de amanunte, un radicalism funciar, o aproape patetica vointa de afirmare a Noului si Binelui impotriva Vechiului si Raului.
Spre acest liman trimite, in romanul de fata, si Michael Kohlmeier.
|
)
