Contactele romanilor cu Lumea Noua sint mai vechi decit aprilie 1859, moment in care Henry T. Romertze era acreditat in Principatele Unite, in calitate de consul al SUA; sau in 1880, an in care presedintele R.B. Hayes si secretarul de stat Evarts primeau pe Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic cu misiunea speciala a Bucurestilor, trimis la Washington pentru a notifica proclamarea independentei de stat a Romaniei. Dupa aceasta data, intre cele doua tari si-a inregistrat incheierea unor tratate si conventii: tratatul de comert si navigatie (11 aprilie 1881), conventia consulara (16 iunie 1883), tratatul privitor la protectia reciproca a marcilor de fabrica (23 mai 1906), conventia de naturalizare (1907), conventia de extradare (1908), conventia de comert si navigatie (16 aprilie 1908).
Stabilirea primelor legaturi economice, diplomatice si cultural-stiintifice a dus la crearea unor baze necesare amplificarii si diversificarii relatiilor in anii urmatori. Acreditarea consulilor americani in tarile romane, inca din perioada in care se plamadea Romania moderna, dovedeste ca marea distanta geografica intre cele doua tari nu a constituit un impediment in stabilirea unor legaturi politice care, o data cu trecerea anilor, si-au dezvoltat si consolidat treptat, facind posibila nu numai o cunoastere reciproca a marilor probleme care framintau cele doua tari in acei ani, dar si o participare directa la realizarea acestora. Importanta emigratie transilvaneana catre America de Nord in general si in SUA in special, au facut sa rasune graiul romanesc pe pamintul Americii si a contribuit la dezvoltarea relatiilor bilaterale.
Politica externa a SUA fata de Europa, in masura in care ele aveau o directiva speciala in aceasta privinta, era dominata - in perioada care a premers primei mari conflagratii a secolului - de testamentul politic al lui George Washington care recomanda urmasilor sa nu participe la aliante pe batrinul continent si, in genere, sa nu se lase angajati direct in politica europeana.
Primul razboi mondial a surprins raporturile romano-americane intr-un proces de plina afirmare, cu numeroase elemente noi. Au contribuit la acest cadru mai multi factori, intre care, in primul rind, citabila este "activizarea" romanilor americani in ceea ce priveste raporturile bilaterale. Al doilea factor dinamizator priveste schimbarile rezultate din prezenta, la inceput, a celor doua state in rindul neutrilor. Situatia, desi bazata pe ratiuni diferite, a permis noi convergente intre interesele romano-americane si, de aici, posibilitatea stabilirii unor legaturi mai strinse decit pina in 1914. Relatiile politico-diplomatice, economice si culturale anterioare au creat, de asemenea, premise pentru o noua etapa a raporturilor romano-americane.
|
)
