Pentru a porni la insirarea sumara a citorva idei existentiale testoviene trebuie avut in vedere ca nu a fost un umanist ; n acceptia canonica. Mai mult chiar, pentru Sestov omul nu este un individ integrat intr-o specie numita umanitate si harazita de la Kant incoace cu o constiinta in genere. Umanitatea e un concept abstract si general, un tranchilizant pentru cei ce refuza tragedia, disperarea, angoasa. Sa nu uitam ca Sestov venea din Rusia unde iobagia nu era doar juridica, ci persista in suflete. Pentru Sestov, omul este o exceptie, un ins, in sons kicikagaardian, viu si concret, carc sufera, se sfisie, se cutremura in lat a lui Dumnezeu. Un om divizat de adinei clivaje, condamnat sa traiasca intr-o lume friabila, fragila (Gabriel Marcel), intr-o lume dizarmonioasa, irationala, intr-un mister impermeabil, tn care unica certitudine este abandonul si moartea. Sagetile lui Sestov se vor indrepta impotriva ratiunii, cu o aviditate a pasiunii augmentata doar de o monotonie exasperanta in argumentare. (Camus despre filosofia lui: desert fara culori unde toate certitudinile au devenit pietre.) in Noptile din Ghetsimani, exegeza a lui Pascal, Sestov nu pridideste sa supuna dvs ructiei universul rational al lui Descartes si Spinoza, univers linear, armonios, in care omul devine un automat ce sc supune unor reguli de-o rigida logica. Ideea ca lumea ar fi in mod natural explicabila, idee esential carteziana, nu are ca finalitate decit eliminarea misterului din viata umana. Fireste ca Sestov nu neaga valoarea practica, limitata a logicii in cxis. Cnta habitudinala, neautentica, numai ca logicul nu epuizeaza realul, intre ele va persista intotdeauna o irecuperabila inadecvaiw Sestov, acest anti-Socrate irationalist, imoradist, dar nu mai putin spirit religios" (de Schloezer), e ostil oricarei organizari, compromis inerent de altfel: nu ne organizam cu sau contra lui Dumnezeu ; orice organizare sau aranjament e in afara lui Dumnezeu, Ele sunt lucruri excelenie dar esentiaJ- monte umane, terestre si din punct de vedere religios si metafizic indiferente. S-ar parea ca Albert Camus are dreptate. Sestov nu e un profesionist al absurdului. Pentru Sestov ratiunea e vana. Dar exista ceva dincolo de ea. Pentru spiritul absurd ratiunea e vana, dar dincolo de ratiune nu mai exista nimic (Camus). Cu toate acestea, afirmatia prea peremptorie a lui Camus nu este intru totul justificata ; Sestov accepta absurdul, dar pe alt plan si din alta perspectiva.
|
)
