Apreciata dar si contestata, inteleasa dar si respinsa, proza eminesciana a stirnit vii polemici in epoca si mai tirziu, fiind nece-sara trecerea a peste patru decenii de la moartea poetului pentru ca acest segment al operei sale sa patrunda cu adevarat in constiinta criticii si a criticilor.
Dificultatea si intirzierea receptarii se justifica prin citeva motive. In primul rind, Eminescu-poetul; afirmat deja si recu-noscut pe masura valorii sale de critica vremii, avea sa puna in umbra pe Eminescu-prozatorul. Paradoxal, aura poetului intuneca pe cea a prozatorului.
Un alt motiv il constituie noutatea, modernitatea acestei proze, caracterul ei liric, filosofic si fantastic, opus prozei sociale sau de actiune. Astfel, se crease o discrepanta intre conceptia despre proza a lui Eminescu (in acord cu orientarea moderna a prozei europene) si orizontul de asteptare" al contemporanilor sai. Se stie ca Eminescu a fost, la noi, un deschizator de drumuri in proza lirica" (Mihai Dragan).
In fine, o alta cauza ar putea-o constitui caracterul postum al unei importante parti din proza eminesciana (antume fiind doar Fat-Frumos din lacrima, Sarmanul Dionis, La aniversarassi Cezara) in ciuda faptului ca prima editie continind proza de Eminescu dateaza din 1890, abia din 1932, cu cercetarile atente si selectiile riguroase de text ale lui Calinescu, iese la lumina originalitatea, caracterul romantic si continutul de valori si mituri proprii ale prozei.
|
)
