Mijloacele de comunicare in masa se numara printre cei mai importanti factori de articulare a societatilor moderne. Mai mult decit atit, unii analisti au evidentiat rolul lor crucial in insasi structurarea modelului de civilizatie: s-a vorbit de , acum se vorbeste de .
Aflata la intersectia dintre tehnologie, sociologie si cultura, televiziunea pare a fi o componenta-cheie a acestui model civilizational. Motiv, pentru unii, de a o idolatriza, iar pentru altii de a o demoniza. Fara indoiala, ambele excese sint de natura sa agreseze bunul-simt. Dar viziunile apocaliptice indeamna parca mai acut la o necesara punere in ordine. S-a ajuns pina la a considera televiziunea un fel de a lumii contemporane, capabila sa influenteze, subtil si pe termen lung, perceptia individului asupra realitatii. Ea ar reusi performanta sa cultive, in masa publicului, . O data cu televiziunea s-ar fi nascut un nou tip de experienta senzitiva, omnipotenta si neconstrinsa de societate sau cultura. Telespectatorii ar fi devenit sclavii mesajelor oferite de televizor, anexele sale neputincioase. Unii nu au ezitat sa considere televiziunea drept principalul vinovat de prabusirea fostelor sisteme, asociate hirtiei si tiparului, cu consecinte majore pentru modul nostru de a percepe lumea. Ideea de fundal ar fi ca televiziunea este un fenomen sui generis, care nu poate fi redus la societate sau cultura. Televiziunea isi creeaza si impune propria sa natura.
Or, una dintre ideile de forta ale cartii pe care Editura Institutul European o ofera cititorului romn este tocmai aceea ca televiziunea nu functioneaza in afara unor paradigme culturale preexistente. Mesajele sale, mai exact interpretarea si semnificarea lor, sint supradeterminate cultural. Sistemul televizat de mesaje sugereaza autorii acestei carti este un sistem de , care reprezinta simbolic structura de valori a societatii (p.27). O asemenea concluzie nu e usor de demonstrat. Dupa Fiske si Hartley ea ar fi chiar inaccesibila tipurilor uzuale de analiza a televiziunii. De pilda, instrumentele criticii literare traditionale nu ar fi deloc adecvate discursului televizat. Literatura si televiziunea reprezinta doua tipuri diferite de comunicare. Fiecare cu caracteristicile sale unice. In opinia autorilor, codurile care structureaza televiziunii sint mult mai apropiate de cele ale vorbirii decit de cele ale scrierii. De aceea, orice incercare de a decodifica un televizat ca pe un unul literar nu numai ca este sortita esecului, dar poate chiar sa conduca, din cauza inadecvarii fundamentale a metodei fata de obiectul sau, la o evaluare falsa (p.7).
|
)
