Omul este un animal vizual, ne spun, sub o mare varietate de formule, filosofii, artistii plastici, sau, pur si simplu, practicantii bunului simt, echivalent aici si cu simtul observatiei. Argumentele in favoarea acestei teze, rareori contestata, pot fi aduse cu mare usurinta, polisemia verbului a vedea si a intregului sau cimp semantic fiind dintre cele mai des citate. Un astfel de argument ni se pare a fi si lucrarea lui Michel Pastoureau, Letoffe du diable. Une histoire des rayures et des tissus rayes. Autorul este, dupa cum o declara el insusi, explicit, , opera sa sustinind convingator aceasta declaratie.
Ideea-forta a cartii pe care o recomandam acum cititorilor iubitori de curiozitati, si, totodata, posesori ai , este aceea ca, in interesul si sensibilitatea oamenilor, anomalia este mai presus de normalitate. Idee-forta pe care s-au construit stiinte intregi, din ratiuni asupra carora nu este cazul sa insistam aici. In privinta metodei de abordare, avem de a face cu ceea ce Grupul MU ar numi o situare in microsemiotica, o semiotica analitica, cea care pleaca de la elementele imaginii, abordarea macrosemiotica, sintetica, cea care studiaza imaginea ca un enunt special, fiind mai curind exceptionala, dar semnalata frecvent ca program necesar intr-o cercetare urgenta. Procedind astfel, autorul ofera, nu rareori, despre legile de functionare a semnificatiilor in unele sisteme mai putin adinc explorate, interpretari alimentate, analogic, de semnificatiile sigure stabilite pe o documentatie existenta si riguros utilizata. In locul conceptului de (fr. tache), folosit de esteticienii de la Lige, intilnim, la Pastoureau, conceptul de (fr. trace), pe care-l putem socoti ca un membru cu drepturi depline al aparatului conceptual propriu semiologiei, si care desemneaza, ca si pentru Grupul MU, elementele primitive, atomice ale imaginii. Ca orice lucrare de semiologie aplicata, in masura in care cartea lui Pastoureau este cu adevarat asa ceva, avem de a face cu o descoperire, chiar daca autorul sustine ca metoda sa este, in primul rind, istorica.
Inventarierea si analiza semiologica a manifestarii dungilor, ca marca a diferentei, este facuta atit in diacronie - cum putea fi altfel? este totusi cartea unui istoric! -, asa cum sintem preveniti, cit si in sincronie, prilej de a intocmi adevarate liste de intrebari menite sa scoata din zona firescului niste realitati care ar trebui sa ne uimeasca, sau macar sa ne intrige. Termenul dungi il folosim aici ca arhilexem pentru orice structura alcatuita din cel putin doua elemente paralele, pe orizontala, sau pe verticala, indiferent de substanta si de suportul care o manifesta: tesaturile destinate vestimentatiei, dar si ploaia care cade, urmele lasate de pieptan in par, urmele rotilor, ale dintilor greblei pe pamint, sinele si traversele la caile ferate, clapele unei claviaturi, corzile instrumentelor, tuburile orgii ... toate sint marci / semne, in primul rind culturale, desi cele naturale, dupa cum se vede, nu lipsesc nici ele. Sa spunem de pe acum, mai ales ca subtitlul cartii se grabeste sa o precizeze, ca este privilegiat suportul textil (letoffe du diable, le tissu raye), desi sint invocate multe alte situatii, atit de numeroase incit s-ar putea spune ca traim intr-un univers al dungilor, ca sensibilitatea noastra trebuie sa reactioneze atit la traversarea pe , cit si la alegerea storurilor sau a camasilor si pijamalelor pe care le purtam, constienti ca avem de-a face cu sisteme ce se supun unor coduri socialmente omologate, deci integrate, deci , existenta lor sociala fiind asadar producatoare de semnificatii ce nu pot fi ignorate decit cu riscuri ce merg de la compromiterea reputatiei de persoana de bun gust pina, pur si simplu, la acela al declasarii: un costum barbatesc cu dungi prea late conoteaza fara echivoc apartenenta la lumea mafiota, de exemplu, dungile avind o neindoielnica functie de semnalizare. Socializarea lor determina, invariabil, ca in cazul oricarui cod intr-o situatie similara, situatia codului impartasit de o comunitate, evocari referentiale. Orice vesmint, sau chiar orice obiect, comporta, pe linga functie, un caracter signaletic: el are o utilizare si, totodata, semnifica aceasta utilizare, haina de ploaie protejeaza impotriva ploii si, in acelasi timp, semnifica aceasta protectie.
|
)
