De scris nu scriu. Rescriu. Şi simt o durere scurtă (ca atunci cīnd te taie un fir de iarbă), dar n-o las să se amplifice īn creier. Rescriu cărţile lui Miron. īmi place s-o fac. Parcă aş trage de firele care īnsăilează un tiv, după ce-a fost cusut şi călcat.
Impecabil, Lil. Sīnt cel mai citit din oraşul acesta, rīde Miron. Asta şi datorită ţie".
Durerea explodează. Miron nu mai... Miron nu mai are nevoie de mine. Mai mult decīt inutil īnseamnă" tragic.
Mar-lena, apasă Anca din nou, cu pupilele nefiresc mărite. Dacă īntīrziem la concert nu ştiu ce-ţi fac. Mă exasperează īncetineala asta fără limite.
Fără limite"" e ticul ei verbal. O privesc. I se pre¬linge Mozart din ochi, Mahler din colţul gurii, Brahms din urechi, īndrăgostită cum e de solist. Anca e tipul de femeie amantul şi domeniul. Rīnd pe rīnd, se lasă anexată la un tratat de economie cu agentul economic, la pensoane şi vopsele cu pictorul, la o trusă de dălţi cu ebenistul. Gurile rele vorbesc şi despre un pistol Makarov. Penh-u moment, depinde de-un pian de concert cu placă de bronz. īn astfel de cazuri, Anca nu mai ştie care-i creierul şi care-i sexul. Vorbeşte īn exclusivitate despre ce nu se pricepe. După faza neokeynetiştilor şi a terapiei şoc, dă īn doaga culorilor complementare. Ca pe urmă să-mi īmpuie capul cu metoda de tratare a lemnului de Piru să pară trandafir. In perioada obscură, a spaiului, *dică a ofiţerului de oontrainformatii, Anca vedea umbre. Mă suna, conspirativ, după miezul nopţii :
Dormeai ? Cum īţi explici că un şef de stat maior află din provincie că patruzeci de helicoptere sīnt īn zbor de luptă şi că opt au fost deja doborīte ? Să nu fi işif pe bune, Ştefan Guşe că-i război civil īn Romānia? Noroc cu Vlad, şeful securităţii, că 1-a liniştit : De unde ?
|
)
