Cine vrea sa-si faca o idee despre tipul reprezentativ al elitei artistice din Iasii anilor �20-�40 trebuie neaparat sa citeasca si memoriile pianistului Radu T. Constantinescu (1900-1986), profesor, director al Conservatorului iesean si principal fondator al Filarmonicii. Galeria de figuri descrise in paginile sale inspirate defileaza intr-un tempo sustinut de forta sufleteasca a naratorului, in stare sa retraiasca la virsta de 80 de ani tot ce i-a marcat destinul in mod definitiv. Muzicienii, scriitorii, pictorii, profesorii, medicii adusi in prim plan cu o vorba de spirit, un gest semnificativ sau o intimplare traita pilduitor dau seama de ceea ce este caracteristic generatiei nascute pe la 1900: elanul creator si sentimentul de solidaritate intelectuala. Talente si vocatii din toate provinciile Romniei Mari s-au concentrat in jurul unor personalitati coagulante, daruite cu har si cu puterea de a arde pina la capat pentru o idee.
Marturii directe spun ca Radu T. Constantinescu a fost un asemenea om. Paginile sale respira din plin spiritul unei epoci in care ironia, gluma, epigrama apropiau in loc sa invrajbeasca, spiritul fiind considerat valoare absoluta. O farsa reusita nu lasa loc pentru ranchiuna, iar tensiunile dintre prieteni dispareau in fata unei vorbe de duh, hranita de atmosfera vestitelor berarii si locante ale Iasilor de odinioara. Romantismul cu radacini in sfirsitul de secol XIX si idealul de noblete intelectuala confera un farmec aparte societatii iesene din perioada interbelica. Dar evocarea lui Radu T. Constantinescu nu este nici pe departe duios-sentimentala. Tot ce a inregistrat memoria sau documentul scris este prezentat cu o detasare lucida si, cel mai adesea, cu umor, cu ironie si auto-ironie, cu o nota constanta de rafinata bonomie.
Faptele, datele si persoanele creionate cu un remarcabil simt psihologic confera cartii o indiscutabila valoare de document, de istorie traita. De aceea am crezut ca, dupa 12 ani de la publicare, se impune o noua editie. Dar nu este singurul motiv.
Prin reeditare incercam o minima reparatie morala. Cu toate straduintele subsemnatului (redactor de carte), prima editie a aparut sever cenzurata: pasaje eliminate, ilustratia foto respinsa in intregime, hirtie si carton de cea mai proasta calitate. Si aceasta nu a fost de-ajuns! Dupa ce am propus manuscrisul pentru tipar (mi-l daduse un prieten din vremuri grele al profesorului Radu T. Constantinescu - neuitatul Ghita Cahu), a urmat stagiul de luni de zile pe masa sefului (nomina odiosa!) editurii , pentru . Autorul, nu-i asa?, fusese directorul Conservatorului iesean inainte de venirea rusilor, reusise sa infiinteze Filarmonica pe vremea lui Antonescu, ba chiar ii ceruse bani pentru bugetul institutiei. Ca sa nu mai vorbim ca in paginile si in fotografiile oferite pentru ilustrarea textului puteau fi (doamne fereste!) legionari, cuzisti, taranisti, etc.
In acest timp (era primavara lui 1986) primesc un telefon din Bucuresti, de la Radu T. Constantinescu. Imi semnala ca in revista Cronica aparuse o evocare semnata Aurel Leon, de fapt, reproducerea aproape intocmai a unui episod din manuscrisul sau (cum l-a facut Pastorel Teodoreanu pe Al. A. Philippide sa ramina fara nici un ban din drepturile pentru volumul Aur sterp). avusese grija sa mentioneze in treacat: , adica omul care acum imi declara la telefon, suparat si dezamagit: . Numai ca acest era colaborator apropiat al sefului editurii si, se pare, consultant pentru istoria a Iasilor.
Si Radu T. Constantinescu a plecat in mormint inainte de a vedea jalnica aparitie a cartii, ducind cu sine si banuiala ca as fi imprumutat manuscrisul sau cui nu trebuia...
Apasat ani la rind de amintirea acestui incident, am luat recent editia din 1986 a cartii Tema cu variatiuni si am confruntat-o cu manuscrisele originale aflate la Biblioteca Universitara sub cotele Ms V - 236 si Ms V - 237. Am identificat pasajele si rindurile eliminate si le-am pus la locul lor. Fotografiile provin de la Arhivele Statului Iasi si de la familie.
Multumim pentru buna colaborare lucratorilor din cele doua institutii iesene, precum si doamnei Artemisa Constantinescu, atit de receptiva fata de ideea reeditarii cartii.
Recunostinta noastra se indreapta insa in primul rind catre directorul editurii Institutul European, d-na dr. Anca Untu Dumitrescu, a carei intelegere pentru esenta actului cultural a fost si de aceasta data la inaltime.
Iasi, februarie 1998
|
)
