Lucrarea s-ar fi putut numi si "Semiotica. Istorie si teorie" si, intr-o versiune mult comprimata, a fost initial un curs pentru studentii filologi inscrisi la masterat. Asa cum este prezentata in aceste doua volume, doctrina semnelor (semiotica) are intentia de a se adresa unui public mult mai numeros, in principiu tuturor acelora interesati de problema cunoasterii, a felului in care cunoasterea si experienta depind de semne si sint un produs al acestei interfete natura/cultura numita semioza, procesul in care ceva functioneaza ca semn, un tip particular de actiune - actiunea semnelor. De aceea adresabilitatea cartii se largeste de la elevii si cadrele didactice din invatamintul preuniversitar pina la studentii, cadrele didactice si cercetatorii din invatamintul universitar interesati sa inteleaga cum "lucreaza" propria lor stiinta. Pentru ca semiotica isi propune sa creeze o noua paradigma a cunoasterii, un nou mod central si global in care oamenii de stiinta vor putea privi fenomenele revalorized stiintele trecutului si orientindu-le pe cele ale viitorului. Este vorba in principiu de reorganizarea logico-lingvistica a teoriilor, de instaurarea ordinii logice in toate sectoarele cunoasterii stiintifice, de regindirea intregului continut teoretic intr-o forma care poate destepta si valente euristice. Din acest punct de vedere, aplicabilitatea doctrinei semnelor este de tipul TTP (teoric-teorie- practica) pentru ca ea organizeaza teoriile celorlalte stiinte a caror aplicabilitate practica este imediata.
Pretentia celui de-al doilea volum de a vorbi despre practica semnului are in vedere conceptul de aplicabilitate al carui sens originar si general este acela de a pune un lucru peste altul", ceea ce sugereaza nivelul meta- la care se afla semiotica fata de celelalte stiinte. Daca prin practica intelegem "punere in practica, intrebuintare", atunci trebuie spus ca "intrebuintarea" semioticii este in primul rind o aplicatie TT (teorie-teorie). O asemenea "intrebuintare" a semioticii ghideaza insa aplicatia de tip TP (teorie-practica) a stiintelor, fie ele formale, fie factuale.
Aceasta sarcina pe care si-o propune semiotica nu imbogateste numai teoriile stiintifice, reorganizindu-le, ci imbogateste insasi semiotica aflata, ca stiinta, in curs de structurare, fara a fi ajuns insa la o structurare plenara, ci prezentind o diversitate uneori derutanta de modele si puncte de vedere. Din acest puncl de vedere cartea noastra are si intentia oarecum secreta de a contribui cu un modest fir de nisip la acest impresionant zid chinezesc care vrea sa delimiteze o noua paradigma stiintifica.
|
)
