Infidela propriilor rigori, practica exegetica ingaduie uneori ca judecatile critice relative la text sa fie sustinute mult mai facil de referiri la persoana autorului. Fara doar si poate, asezarea face face a vietii si operei este fertila, cel putin cind se lucreaza in intentie portretistica. O ireprimabila ispita il indeamna atunci pe cititor sa guste din indiscretiile oferite de biograf, pentru a juisa, cu simpatie ori malitie, la vederea celui dezgolit si . Astfel este satisfacut si un anume apetit de vulgaritate, tinind cont ca afisarea nechibzuita a slabiciunilor, ticurilor si capriciilor poate avea urmari nu totdeauna favorabile persoanei in cauza. Or, nu este dislocat in felul acesta chiar sensul demersului critic si deturnat spre si frivol?Unei atari primejdii i se expune si Vasile Lovinescu, poate cel mai de seama exponent al esoterismului valah. Asupra iscusitului falticinean, in scurta sa posteritate (sa nascut la 1905 si a murit in 1984), nu a fost indreptata inca osteneala biografilor, desi aceasta sar justifica, cel putin din interes documentar. Poate ca precaritatea informatiilor si obscuritatea evenimentelor biografice exterioare au zadarnicit in cazul lui abilul subterfugiu, pomenit adineauri, care ar fi permis criticului, sufocat de povara textului, sasi disimuleze nepriceperea de a explica ceea ce intelege daca intelege prin evocari de circumstanta, cu iz (fals) nostalgic si vadit (auto)publicitar.Totusi, cele citeva replieri anamnesice ale si apropiatilor, menite sa satisfaca in vreun fel curiozitatea publica, au multumit doar partial in ocaziile norocoase ori au deceptionat complet, mizind indeosebi pe etalarea unor aspecte minore, adesea nerelevante, fiecare interventie nedepasind amploarea unor articole de revista sau durata unui clip televizat. Neam fi asteptat ca acestia prietenii si intimii lui Vasile Lovinescu in care sa investit ceva incredere, sasi asume responsabilitatea unor studii biografice de profunzime, avind atuurile convivialitatii si, eventual, comprehensiunii celui evocat. Deocamdata, singurele marturii demne de retinut sint cele ale lui tefan Gorovei, din prefata la Monarhul ascuns. Sa fi consimtit autorul asi pune propria viata ? Sa fi impus un juramint al tacerii, lasindune sal dibuim doar dupa textelor sale? Ca na tintit sa se eschiveze posteritatii o dovedesc semnele incredintate tiparului, insa un surplus de bunacuviinta si o anume voluptate a anonimatului lau sustras privirilor indiscrete. Ce s-ar putea spune totusi despre Vasile Lovinescu?
|
)
