Pina in prezent, atentia specialistilor fata de umor s-a concentrat, in general, pe operele literare si povestirile populare. Exemplele tipice sint studiile de umor la Shakespeare sau cartile de anecdote din perioada moderna timpurie. (...) Autorii acestui volum au in vedere o mai larga aplicatie. Fiecare in felul sau, sint interesati de umor in calitate de concept-cheie pentru diferite culturi (cum ar fi Italia renascentista sau Germania secolului al XIX-lea), religii (cum ar fi crestinismul timpuriu sau postreformist) si grupuri profesionale (ca de exemplu risul politicienilor, in studiul lui Antoine de Baecque). Aceasta implica faptul ca cercetatorii s-au folosit de o mai mare varietate de surse decit se ia de obicei in consideratie. De la filosofi la oratori, de la Sfintii Parinti si manualele de bune maniere la feste si culegeri de anecdote, de la documente si jurnale de parlamentari la picturi si colectii de glume participantii la acest volum deschid noi perspective in istoria culturala prin exploatarea unor surse mai putin obisnuite sau foarte rar abordate.
Jan Bremmer, Herman Roodenburg
)
