Moartea este imanenta vietii la scara individuala, constitutiva structural ei. Odata revelata in toata plenitudinea, devine problema permanenta a constiintei individuale. Fiind astfel problema teoretica, caci practica nu poate fi in nici un caz, ea constituind supremul impas si cel din urma al omului, revelind in toata grozavia relativitatea oricarui efort omenesc de a-si transcende conditia originara, ideca mortii impune constiintei teoretice aptitudini valorificatoare, potrivit fiecarui ev implicit stil de cultura.
In antichitatea greco-romana, ilustrativa si pe deplin edificatoare pentru problema noastra intuim a fi atitudinea imparatului-filosof Marcus Aurelius. Invaluindu-se simtamintului unitatii metafizice a lumii, concepind universul ca si cosmos, in consecinta cultivind credinta in rationalitatea funciara a existentei, constiinta veche europeana nu se framinta steril, ci pastreaza gratie excelentei aptitudinii ei contemplative o serenitate detasata in fata mortii. Aceasta explica faptul paradoxal (pentru dezabuzata constiinta moderna europeana, cel putin) ca tragediile grecesti sint cele mai senine proiectii obiectivate in cultura ale constiintei antice. Aici eroii mor pentru ca au scandalizat pentru o clipa ceva din ordinea cosmica, poate din curiozitatea (nelinistea primordiala) de a-i incerca rosturile in care erau bine gazduiti si ei. Fatalitatea Destinului mai presus decit capriciosul hotar al zeilor olimpici pindeste deopotriva pe fiecare vietuitor, de la cea mai fragila planta pina la supremul zeu din Olimp. Destinul impunind integrarea fireasca a contingentului (care se framinta, dar steril) in universalul calitativ (care se framinta, dar pe Orbite detasate).
Constiinta veche europeana greco-romana nu isi asimileaza ca problema ideea mortii (devenita cruciala pentru constiinta moderna): armonia cosmica ii este imanenta omului, rostul lui este sa faptuiasca (sa-si dea masura) in zilele cite i-au fost harazite, apoi moare impacat cu gindul ca zilele concediului i s-au sfirsit (Marcus Aurelius), sau, de asemeni, desi acum nu e filosofic stoic, ci erou semizeu iluminat de gindul ca sta in economia imanenta Naturii si Spiritului (aici, Destinului) de a realiza echilibrul cosmic, conferind rationalitate (adica rostuire, hotarnicie a eficacitatii, vorbind la scara umana) faptei fiecarui vietuitor, fie el chiar zeu suprem (Prometheus).
|
)
