Cercetarea este focalizata in special pe gazetaria polemica a lui Tudor Arghezi si aduce in prim plan texte care au ca miza fundamentala nu doar violenta limbajului, ci, mai ales, ironia subtila, atent dozata, precum si alte avataruri ale unui comic de cea mai buna calitate. Lucrarea propune o perspectiva interdisciplinara in analiza publicisticii scriitorilor, o falie de altfel insuficient investigata la noi si injust minimalizata din false prejudecati. Spiritul polemic arghezian, manifest la diferite niveluri si in diferite forme ale discursului publicistic, este privit ca dimensiune infrastructuranta care trebuie studiata cu instrumente moderne pe care discipline precum lingvistica, filosofia limbajului sau (neo)retorica ni le furnizeaza, astazi, fara parcinomie.
|
)
