Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 1858 si a murit la Paris in 1917. Provenit dintr-o familie cu o puternica traditie religioasa (tatal si mai multi ascendenti pe linie paterna au fost rabini), Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. Este contemporan al Comunei din Paris si se numara printre primele promotii ale Scolii normale superioare de dupa reformele invatamintului introduse de Jules Ferry. Apropiat mediilor socialiste, Durkheim il cunoaste pe Jaurès. Obtine „agregarea” in filosofie in 1882, preda initial la doua licee din provincie, iar din 1887 este profesor de „pedagogie si stiinta sociala” la Universitatea din Bordeaux. Isi sustine teza de doctorat in 1893 cu De la division du travail social („Despre diviziunea muncii sociale”), insotita de o teza complementara redactata in latina asupra „Contributiei lui Montesquieu la constituirea stiintei sociale”. Are 40 de ani in momentul afacerii Dreyfus. Profesor de pedagogie la Sorbona din 1902, va preda concomitent si sociologia.
Fondator al sociologiei ca disciplina stiintifica si universitara, Durkheim este deopotriva si organizatorul scolii franceze de sociologie ce are drept principal organ L’Ann�e sociologique (intemeiat in 1896). Printre principalii sai colaboratori se numara Marcel Mauss (ce ii era nepot), Henri Hubert, Robert Hertz, Maxime David, economistul Fran�ois Simiand, Paul Fauconnet, C�lestin Bougl� si Maurice Halbwacs. De mentionat, de asemenea, existenta unui discipol roman, Dimitrie Draghicescu, „durkheimian”, ce a avut insa destul de putina influenta asupra ceea ce se considera indeobste a fi „sociologia romaneasca”, dominata de scoala lui D. Gusti.
Profesor de pedagogie si sociologie la Sorbona. isi sustine teza de doctorat cu lucrarea De la division du travail social (Despre diviziunea muncii sociale). Este fondatorul sociologiei ca disciplina stiintifica si universitara si organizatorul scolii franceze de sociologie.

A publicat: Les regles de la methode sociologique (1895); Les formes elementaires de la vie religieuse (1917); L'evolution pedagogique en France (1938).