Dupa cum s-a afirmat in doctrina din domeniu, ,,libertatea formelor” este o forma (modalitate) a libertatii (p.n.). Intr-adevar, sunt relativ putine alte ,,institutii juridice”, decat ,,arbitrajul privat”, care intruchipeaza atat de ,,convingator” evadarea din ,,universal constrictor” (constrangator) si, cel mai adesea, ,,implacabil” (lipsit de alternativa) al formelor juridice (procesului civil).
Cu toate acestea, ,,libertatea formelor”, promovata de institutia juridica a ,,arbitrajului privat”, nu se traduce in ,,lejeritate” sau, altfel spus, in ,,facil”. Dimpotriva, asa cum, de altfel, probabil, a rezultat si din analiza care face obiectul prezentei teze de doctorat, ,,arbitrajul privat” este mult mai complex decat pare la prima vedere si mult mai dificil de pus in opera decat, cel mai adesea, este profesat.
In acord cu cele exprimate in doctrina domeniului procesual civil, ,,complexitatea” si ,,dificultatea” arbitrajului privat provin, cel mai probabil, din conditiile imanente acestuia, si anume: posibilitatea partilor litigante de a-si alege judecatorii; organizarea de catre parti a procedurii arbitrale, ca atare.
La aceste notorii ,,dificultati”, in ceea ce ne priveste, adaugam posibila (sau certa) reticenta a ,,justitiabilului roman” (inclinat, mai ales catre disputa) fata de valentele ,,acordului de vointa”, inclusiv in ,,chestiuni litigioase”.
|
)
